Critic de critic! sau De ce mai scrii?

Articol scris de Marius Florea Vizante si postat si pe pagina sa personala de Facebook

Actul teatral are loc undeva, in eter, intre scena si sala. Este fenomenul unic si irepetabil care se petrece intre actori si spectatori in momentul spectacolului. Criticul asista, intelege fenomenul si apoi il explica celor curiosi care inca nu au fost acolo sau ii lumineaza pe spectatorii care au fost dar n-au inteles…(Asta stiu de la urmatorii: Radu Penciulescu, Radu Beligan, Ion Tobosaru, Ion Cojar, Gelu Colceag, Ileana Berlogea si multi altii cu care am avut norocul sa lucrez.) Cu criticii am lucrat mult mai putin asa ca am cateva intrebari: (mai mult…)

Cum alegem piesele de teatru şi pentru copii?

O cunoscută instituţie culturală română a făcut un anunţ prin care restricţionează accesul copiilor la anumite spectacole, pe motivul inadecvării comportamentului copiilor şi a lipsei de reacţie a părinţilor în a evita perturbarea spectacolului.

Ce ne facem atunci când considerăm anumite spectacole potrivite pentru copiii noştri, pentru a le crea obişnuinţa de a se bucura de cultură, de a merge constant la teatru, însă vârsta lor pare a fi necorespunzătoare unei piesei? (mai mult…)

Marea doamna…

E plina presa de clisee. Mai ales atunci cand isi amintesc sa scrie despre artisti. In o mare parte a presei se intampla doar cand unul a murit sau este bolnav.

Si atunci, incep sa apara expresiile “de lemn”.

Aflam ca “marea doamna a teatrului romanesc” a patit ceva. Dar cine e ea? E Olga Tudorache, Mariana Mihut, Ofelia Popii, Dina Cocea, Leopoldina Balanuta sau Carmen Stanescu? Sau altcineva? Probabil citind titlul fiecare se gandeste la altcineva, dar citeste articolul doar sa i se confirme/infirme banuiala.

Aflam ca X a murit, deci plecat sa “cante cu ingerii”. Sigur nu vrea oare sa se reprofileze?

Alte dati gasim articole despre “maestri” cu toate ca uneori titlul nu li se potriveste celor despre care e vorba sau, daca li se potriveste nu le place apelativul… stiti cum e cu vorba asta scurta…

Cliseele de mai sus sunt in zona culturala.

Dar mai sunt si altele. E probabil lipsit de demnitate sa spui Brasov. E doar “orasul de sub Tampa. Timisoara e “orasul de pe Bega”. Pai poate unii nu stiu geografie, munti si rauri si raman foarte nelamuriti de stire. Si ce are?

Ce parere aveti despre aceste situatii?

Sfarsit de an

A mai trecut un an, speram ca ati avut parte de spectacole de calitate in 2012.

Colectivul Bulandra va ureaza Craciun Fericit si un an nou minunat!

Din Ianuarie vom creste frecventa articolelor de pe blog. De asemenea, dl. Darie va raspunde in curand la intrebarile puse de voi si, prin urmare, puteti continua sa postati intrebari interesante.

 

Limbajul licenţios pe scenă sau jos de pe scenă?

Dezbaterea pe care v-o propun în acest articol porneşte de la o întâmplare recentă din spaţiul teatrului ieşean; în mijlocul unei reprezentaţii, un profesor de liceu opreşte derularea piesei de teatru şi le cere elevilor săi să părăsească sala, motivând că piesa în cauză conţine un limbaj licenţios neadecvat mobilului educativ al unui act artistic.Discuţia care se deschide în acest caz vizează două considerente: pe de o parte, problematica limbajului licenţios în artă şi, pe de altă parte, libertatea exprimării pe scenă, dar şi în sală. (mai mult…)

Teatrul bate filmul?

Există oare cu adevărat prejudecata că adevăratul intelectual (termen de asemenea deschis spre problematizare) preferă o piesă de teatru în locul unui film la cinema? Însăşi formularea „a merge la film într-un mall” îl face pe acesta din urmă să coboare câteva trepte în competiţia „artelor frumoase”. Fără îndoială că experienţa unei piese de teatru îţi oferă, în cele mai bune cazuri, sentimentul că eşti prezent, că faci parte din, că nu eşti un simplu privitor. Te scoate din inerţia cotidiană, mai exact. (mai mult…)

Avem cultura spectatorului?

Devine o certitudine că tot mai mulţi români şi-au format o cultură a spectacolelor, chiar o necesitate de a vedea, măcar periodic dacă nu săptămânal, o piesă de teatru. Faptul este  vizibil în sălile pline de spectacol la premiere, într-o tot mai accentuată diversificare a festivalurilor, naţionale sau internaţionale, a locurilor convenţionale sau nu în care se pun în scenă reprezentaţiile. Şi mai ales în dezvoltarea posibilităţilor de a alege teatrul, actorul, piesa jucată în teatre diferite. Este necesară cu adevărat o cultură formată în urma vizionării unui număr considerabil de spectacole pentru a discerne între calitate şi cantitate chiar şi în teatru.

Întrebarea mea este însă dacă românul şi-a format realmente o cultură a spectatorului, a omului activ în sala de spectacol şi nu a privitorului neutru. Se învaţă arta de a fi un bun spectator? De a şti, în cele din urmă, întocmai ca în spectacolele de filarmonică, momentul potrivit de a aplauda, de a relaţiona tot mai activ în ultimul timp, cu actorii de pe scenă. Este oare nevoie de o pregătire anterioară vizionării unui spectacol? Câţi dintre voi citesc piesa de teatru, dacă le este la îndemână, înainte de a o vedea pusă în scenă? Câţi dintre voi faceţi o scurtă cercetare a reprezentaţiilor precedente, a opţiunilor de a o vedea jucată de alţi actori? Poate numele unui actor din piesă să submineze reuşita altei piese jucată poate de actori tineri, dar încă anonimi?

Care credeţi că este profilul unui bun spectator? Cum dăm mai departe copiilor bunele deprinderi de a fi activ, într-un fel sau altul, pregătit, să receptezi un spectacol întru totul şi nu doar cât se vede pe scenă?

 

Anamaria Blanaru,  absolventă a Facultăţii de Litere, doctorand în Filologie la Universitatea Konstanz, Germania şi Universitatea A.I.Cuza, Iaşi. Mă puteţi citi săptămânal pe bookmag, unde scriu recenzii de carte, pe vocipentruromania.ro, unde public interviuri cu romani al caror parcurs profesional poate fi un reper pentru generatia tanara, in arhiva iasululuniversitar.ro unde timp de 1 an am publicat editoriale pe teme de educatie si social, precum si pe blogul personal la croitoras.blogspot.de.